Filozofii nocturne

Puncte de suspensie

2011-12-04T01:51:00.000+02:00

...si se mandrea ca nu se teme de singuratate. Isi gasise chiar un partener de viata in ea. Se obisnuise sa-si raspunda acelorasi intrebari, privindu-se in oglinda,cu sinceritate, si sa descurce firele incurcate de una singura. Singura? Ei, mai intervin aici acele persoane dragi, pe care le numesti prieteni. Dar stii cum e...prietenii au viata lor, problemele lor. Nu poti sa-i crezi supereroi care sa te salveze din caderile in gol, desi, uneori, iti ofera mai mult decat le poti cere. Sau in alte dati, poate din contra, te astepti la prea multe, tu, omul egoist... Si atunci tot la ea te intorci, la voluptoasa singuratate. Iti tine socoteala fiecarui moment in care ai zambit cu toata tristetea apasatoare si i-ai renegat prezenta, exact ca o amanta care se simte nedorita. Iti tine socoteala fiecarui moment in care ai raspuns "sunt bine!", desi nu era deloc asa. Si mai ales, iti reproseaza fiecare moment in care te-ai mintit pe tine insuti, si atunci...ei bine, atunci nu te mai poti privi in oglinda. Te-ascunzi sub mastile subtiri, sub aceleasi farduri, sub rujul visiniu ce-ti subliniaza buzele din care vrei sa musti cuvintele ce zac in tine. Le zambesti celorlalti cu o seninatate de care te detasezi imediat ce ai inchis usa dupa tine, si ai patruns in universul tau. Atunci, te descotorosesti repede de masti, si-ntr-o criza de isterie, iti plangi toate minciunile nevinovate si toate zambetele care asteptau un singur gest de afectiune...Rimelul ti se scurge pe obraz si iti traseaza o harta neinteleasa pe obrazul rece. Fardurile urmeaza rapid acelasi traseu, iar rujul ti se strange usor pe buzele uscate...Ti s-a dus masca. Ai ramas descoperita in fata oglinzii, dezarmata, dezbracata de invelisul ce-ti oferea o oarecare protectie. Cine te-ar accepta asa, in afara de ea? Un om care sufera de batranete prematura si aparent un copil prea sensibil si singuratic. In goliciunea ta, singuratatea iti devine vesmant..un vesmant care iti vine atat de bine, se muleaza perfect pe trasaturile tale, incat devine parte din tine. Te acoperi cu ea, dar nu-ti tine de cald ca si un trup de om, nu te protejeaza de ploile de toamna, nici de ninsorile ce iti ingheata suflarea...si niciodata nu-ti sopteste "Noapte buna" si nici nu-ti ofera o imbratisare calda in care sa-ti asterni somnul.. E rece, sa-ti conserve luciditatea. Dar... poate nu atat de rece incat sa-ti inghete simturile, sa-ti inghete sentimentele si sa te faca sa uiti de tot ce-i omenesc.
**

Si stiti ce face ea atunci cand se teme?fredoneaza in sine pe ritmurile monotone ale clipelor ce trec, ca sa-si alunge temerile. Mai arunca pe o bucata de hartie cuvintele ce nu poate sa le rosteasca, apoi isi ia vesmantul solitar...singurul vesmant care i se potriveste.

"...si cand esti singur si camera e goala..."

As vrea sa castig la loto.

2011-09-28T20:02:00.003+03:00

Pe principiul "daca n-ai noroc in dragoste, ai noroc la jocuri", ar trebui sa fie o probabilitate destul de mare sa castig la 6 din 49. 6 numere nenorocite si te-ai scos. Poate ca intr-o noapte senina cu luna plina, daca voi putea adormi, o sa visez 6 numere magice printre aberatiile nocturne ce se invart in capul meu atunci. Sirul lui Fibonacci? S-ar putea...Putina matematica magica.
Care este pretul libertatii? 6 numere. Bine, hai 5, sa nu ne credem prea scumpi. Nu as tine nici macar 1 ban pentru mine. Ti i-as da tie toti, si-apoi as pleca in lume. Da, in lume...cu chitara. Suna a cliseu, dar suna al naibii de bine. Mi-as plati astfel locul in lumea asta, pe care oricum nu l-am vrut. Ar mai trebui sa-l castig doar pe cel de dincolo.

Unii vor sa castige la loto ca sa-si cumpere o vila (sau mai multe) cu piscina, o masina (sau mai multe) de fite, sa-si asigure un trai linistit tot restul vietii, pana cand or sa crape de lene la adanci batraneti. Eu vreau sa castig la loto ca sa-mi rascumpar viata.

A fi sau nu ar fi trebuit sa fi? Aceaata e intrebarea? Pai...esti, dar n-ar prea fi trebuit. Sa mai fii, sa nu mai fi...? Parca, parca aceasta e intrebarea... Dar nu...Noi suntem morali, suntem crestini. O existenta care se datoreaza din prea multa moralitate si continua din si mai multa.

P.S.Daca vreau sa castig, ar trebui sa incep sa si joc!:)

10 things I hate about you.

2011-03-31T17:57:00.004+03:00

10 lucruri care le urasc la tine:

Urasc cand pleci si nu stiu ce gandesti,
Urasc cand nu raspunzi si-alegi sa nu vorbesti.
Urasc cand vrei sa vii,dar nu ramai,
Urasc cand judeci fara sa asculti intai.
Urasc cand stam 6 ore la scoala
Si impartim o banca cu raceala.
Urasc ca nu faci primul pas si nici eu nu-l fac,
Urasc orgoliul prostesc si cu el nu ma impac,
Urasc cand nu-ntelegi si interpretezi prost,
Urasc ca intr-o saptamana totul s-a intors pe dos.
Si nu cred ca eu am gresit
Si daca a fost asa, nu a fost voit...
Urasc ca nu sunt destul de "cute" incat sa nu fi suparata
Si mai urasc ca inca de 2 ani imi datorezi inghetata!

Country roads...

2011-03-14T22:17:00.006+02:00

...take me home.

Ne-am nascut de ziua noastra

2011-03-09T00:46:00.005+02:00

"Vezi ca mergem la bob sa inauguram jocu'!"
"Ok."
Si iar am facut zi de primavara, chiar daca era frig, de iti inghetau mainile pe flori.
In fiecare an acelasi refren, aceleasi flori sufocante (sau nu) care au menirea sa simbolizeze dragostea sau respectul pe care, se pare, doar de 8 Martie se cuvine sa-l arati/sa ni se arate. Sau nici macar atunci."Da' ce, ziua barbatului este? Noi primim ceva?" Da, cica este. Pe 5 mai. Dar eu as spune ca ziua barbatului e in fiecare zi. Si in fiecare zi primiti, chiar daca nu observati asta.

Si pentru ca florile oricum se ofilesc si oricum ajung la cosul de gunoi, mai bine investesti in ceva mai practic, in ceva consumabil. Si noi, ca moldovenii, bem numai de sarbatori("de patru ori pe an:la Craciun, de Hram, la Paste si in fiecare zi").Imi aminteam de vremuri trecute cand sarbatoaream 8 pe 7 si plantam popcorn la radacinile copacilor din parc si-apoi ii udam cu bere. Si nu, n-a crescut nimic, niciun porumb alcoolizat,dar cand a venit vremea recoltei, am cules amintiri frumoase. Tot azi am castigat, teoretic, 5 milioane (de pumni-later added) pentru ca am demonstrat ca pot "pilota" un avion de 80 de kilograme. Si am aflat cat de flexibile imi sunt mainile. Am mai dedus logic ca ruleta are un defect, deoarece din 3 aruncaturi de bila, 2 pica pe 3 rosu. Iar cand nu pica pe 3 rosu, bei. Rareori pica pe 4 negru sau 21 rosu, dar asta in cazuri speciale. Cea mai buna parte a jocului a fost faptul ca fiecare isi facea propriile reguli. "Cand e 0 verde, 3 shoturi!". Jocul l-am terminat atunci cand ruleta a inceput sa se transforme in ruleta ruseasca.Iar dupa portia de cartofi prajiti cu veg(h)eta si o portie extra de ras, ne-am luat jucariile in spate (aka chitarile) si am plecat. Din 3 am ramas 2. Afara era deja un cer instelat pe care se putea dibuia Orionul, insa Carul Mare nicidecum. Era rasturnat. Probabil boul era de vina. Uneori ceri un deget si primesti toata mana.Si la propriu si la figurat.
Apoi din 2 am ramas 1 si 1, fiecare catre casa lui, caci regula din 2 ianuarie a ramas valabila.
Si asa ne mai umplem golurile unul altuia, cu rasete, cu cantece, cu lovituri imprevizibile...Ne mai alinam dorurile de orice nuanta, si incercam sa facem primavara in noi. Si cu fiecare zi suntem mai aproape de vara, pe care o astept atat de mult si nu prea, din motive evidente. Mai cantam cate un cantec de vara, si parca se mai topesc zapezile din noi.

"Şi vara mă cuprinde-un foc
Să-l ard un anotimp;
E foc de dor de-un loc
De când, de când eram copil."

Thanks for this day! Again."A fost un fel de 2". Noapte buna, muschetari! Si tie, muschetar ratacit.

Enjoy the ride.

2011-03-02T22:00:00.006+02:00

Trei RObot(z)i si-o autostrada. Sau unul si doua jumatati? Daca nu a venit primavara pe 1, atunci sigur a venit pe 2. Un soare dragut, ghiocei de vanzare, "munti" cu zapada ce se topeste. Apa pe "asfaaaalt". Multe rasete. Dupa o masa copioasa cu fete mazgalite si cuvinte in limbi straine, o plimbare sanatoasa pana la "munte" si inapoi. Si cum sa nu absorbi tot soarele ala ce iti bate in fata si parca deschide porti ruginite? sau poate te ajuta sa inchizi altele...Sofer upgradat, deoarece "el nu si-a luat carnetul pe oua". Sau mai bine zis inorog upgradat. Si rock fm![\m/].Ea m-a intrebat ieri daca ar rezolva ceva intrebarea "Mergem?", cheile in contact, benzina si terapia muzicala, in timp ce rotile ruleaza pe kilometrii de asfalt. "Clar." Mi-a fost extrem de greu sa o las prinsa in curente de primavara... Si tanjeam dupa asta.Amandoua. Stiu ca nu e o solutie sa fugi de probleme...Dar tristetea te face claustrofob. Uneori iti gasesti medicamentul in cele mai simple lucruri. Complicat de simplu. Poate pentru unii e de ajuns un soare plin,o muzica buna, pentru altii tehnici avansate de lupta...poate...un sac de box si o poza? I'm not gonna judge you... De fapt iti era teama de judecata pe care ti-ai facut-o singur. E linistitor pentru constiinta ta cand ceilalti iti spun ca ai facut bine, desi tu ai dubii. E simplu sa te minti singur, sa-ti doresti sa-ti pese mai putin, dar ai grija sa nu devii jumatate din ceea ce esti.Din UPgradare sa nu devina DEgradare. Cand alegi calea indiferentei, cel mai riscant e sa devii imun la sentimente... De orice natura. Eu o sa raman aici sa-ti amintesc de unde ai plecat. Acelasi drum pe unde vii si pe unde pleci. Pana atunci... Enjoy the ride!

Rezumat

2010-12-30T23:57:00.003+02:00

Si a plecat, asa cum a venit: mereu cu zambetul pe buze si incarcata cu optimism. Acelasi bagaj mare si rosu, aceleasi 1000 de imbratisari pana la usa (plus altele bonus pana la poarta), aceleasi incurajari, aceleasi ganduri ca ne vom vedea in anotimpul urmator, acelasi suras trist al celor care raman in urma si fac cu mana de la poarta...
O saptamana in care i-am simtit prezenta si starea de siguranta pe care mi-o da. Un gand bun, o incurajare, discutii in care simti ca interlocutorul te intelege. Nopti dormite stramb, si pat impartit in (teoretic) doua, si povesti impartite inainte de culcare. Da...si sanius cu forta, care pana la urma m-a binedispus. Si ascultatul linistii dinspre padure si Europolis jucat in cinci si tentative de colinde si "Rapa", chitara, care ea mi-a pus-o in mana (desi habar nu are sa cante la ea), si alte "muzici", pe care ea se trezeste fredonandu-le acasa (pe taramuri nordice).
Si printre altele a fost si Craciunul. O ora. Atat a durat Craciunul meu. Atat l-am simtit...o ora de colinde cantate de niste tineri imbracati in straie populare. Restul a fost mai mult cu regrete si cu dorinta de a trece cat mai repede cele trei zile(pe care altadata le asteptam atat de mult...).Vreau sa cred ca a fost doar starea mea. O stare foarte proasta in care m-au prins sarbatorile. La anu' vreau Craciun, si o sa-l fac astfel incat sa-mi bucure sufletul.Aaa, si la anu' vreau sa fiu Mos Craciun, nu numai elful lui,pentru ca din 4 cadouri,cu cel putin unul, am dat-o in bara, iar unul a fost neinteles.
Iar maine este ultima zi din an. Pareri? Non. Poate o sa cuget mai tarziu la asta.

Iar noi o sa ne vedem in alt anotimp si pana atunci toata zapada va fi topita, si poate vom avea fetele mai senine... La noapte o sa dorm confortabil, dar asta nu ma bucura deloc.

Calcule gresite.

2010-12-11T18:04:00.003+02:00

Cand toate par sa revina pe fagasul normal si sa se aranjeze chiar si intr-o maniera dezordonata,apar factori vechi si noi si...totul se rezuma la raporturi, ale caror numitor comun este greu de aflat. Si stiai ca e acelasi factor, mereu acelasi,care incurca toate calculele tale complicate, iar tu esti doar factorul subordonat. Si nu mai sti cum sa te imparti intre toti, cum sa te aduni in fata lor, cat sa scazi din toate astea atat cat sa fie bine...si doar problemele se inmultesc. Repetat, si neasteptat de constant si direct proportional cu frigul de afara. Si daca e sa fie asa, atunci macar sa ninga cat pentru trei ierni! Dar nu mai ninge ca-n trecut... E frig si atat. Si ne mintim ca poate cu doi fulgi se face iarna... Totul se rezuma la o fractie supraetajata, iar eu sunt obosita sa mai fac calcule. Iar tu..."tu tot mai viscol imi esti". Iar eu...eu nu am nici macar zapada sa-mi fac un igluu in care sa ma inchid toata vacanta. [Si m-as inchide inca de pe acum.]

Jumatati de masura

2010-11-14T19:46:00.004+02:00

Jumatate gol, jumatate plin
Sorbi jumatati de gura din cupa de vin.
Jumatate Sange, jumatate Trup
Se reintrupeaza in carne de lut.
Jumatate rau, jumatate bun,
Se inverseaza valori in ochi de nebun.
Jumatate sacru,jumatate pagan
Jumatate apa, jumatate pamant.

Jumatate de "tu", jumatate de "eu".
Jumatati de "noi" ce se dezleaga mereu.
Jumatate alegeri, jumatate destin,
Jumatate hazard oglindit de divin,
Jumatate murdar, jumatate curat,
Jumatati de cuvinte inecate-n pacat.
Jumatati de fruct invelite in vina,
Jumatate de suflet ce pluteste-n deriva,
Jumatati de buze, pe jumatate sarut,
Pecetluiesc jumatati din cantecul mut.

Jumatate blestem, jumatate binecuvantare,
Se inverseaza in sufletul celui ce moare,
Caci n-a stiut ca din doua jumatati de ceara
Nu poti lipi Intregul ce vrei sa rasara,
Nu se lipesc si nu se aduna,
Nu se impart si nu se-mpreuna,
Si deasupra jumatatilor infinite
Din care rupem bucati nesfarsite
Sta infinitul Intreg.

Sortiti suntem sa fim doar jumatati...
Pe jumatate vii, pe jumatate morti.

N-ai nevoie de foarte multe ca sa fii fericit...

2010-11-14T15:08:00.031+02:00

De toamna asta:

frunzeeee.

bubble gum

road trip.

prieteni la cutite b-(

jitai!

degete inghetate

"music room"

"sa compronzi pana afara"

think.[evil thoughts]

frunze +2.

her happiness

trepte, trepte...

bad dogs

buze blonde

limbi straine

gay light + beer + jitai 0.2

mai multa zdranganeala \m/

food and drink =]]

nostalgie.

o imbratisare maaare

tocuri\m/

cei care au lipsit,dar au fost prezenti. silent scream \m/

tigara...

chitara...

ochi albastrii ca cerul de octombrie.

si restul e... numai Chopin si tacere.

"N-ai nevoie de foarte multe ca sa fii fericit
E de-ajuns o mana de prieteni in asfintit
N-ai nevoie de foarte multe ca sa fii fericit
E de-ajuns un cantec de-ajuns si putin infinit."

Dinu Olarasu - N-ai nevoie de foarte multe

Asculta mai multe audio diverse

Atemporal

2010-11-07T23:33:00.002+02:00

Atemporal

E dimineaţă.
Sau abia acum te-ai trezit,
Desprins din vraja visului uneltit
Să răscolească gânduri adormite…
Un suflet ce arde tacut,
Mocneşte arzând sentimente pe rug
Şi-aruncă lumini şi umbre de fum
Pe pereţii opaci ai conştiinţei mele.

Unde erai...când mă puteai trezi?
Unde erai... când rătăceam în două lumi pustii?
Unde erai...când disperat îmi loveam minţile
De marginile unui vis imposibil…?
Priveai neputincios la chipul adormit
Ce tremura în aşternuturile vii
Şi se-mpleteau ca ramurile albe,
Strângând în braţul lor trup de copil…

E noapte.
Sau tu abia ai adormit.
Ţi-s ochii goi, inexpresivi şi eu…
Nu-ţi mai citesc pe buze niciun gând
Şi niciun foc nu-l mai ghicesc sub ploape,
Căci, poate că de dorul tău s-a stins…
Şi nu vei şti că te-am strigat în vis
Şi nu vei şti că te-am cerut plângând
Căci, nu ai fost şi n-ai ştiut să fii
Nicicând aproape.

2010-10-23T18:13:00.001+03:00

15/16 octombrie

Fucked up.

Este vineri seara si orasul este pustiu. Nici in baruri nu se inghesuie lumea, nici in restaurante, iar linistea strazilor este intrerupta doar de cate o masina ratacita sau vreun tir ce isi face tura. Pare ca intreaga populatie consta in tinerii ce ii sarbatoresc pe prietenii lor deveniti majori, sau de grupuletele ce se incalzesc cu aburii imbietori ai vinului cald cu scortisoara din localul X. “Unde este toata lumea?”…Dar eu unde sunt? Imi plimb doar trupul, amortit partial de frig, pe strazile unui oras pustiu, caci mintea zboara aiurea, ratacind printre frunzele moarte de octombrie. Zaresc cate un cuplu plimbandu-se de mana si facand abstractie de frigul aspru. Ei simt frigul diferit. Un telefon suna, intrerupand discutii la care oricum nu puteam fi atenta. “Feel”. Brusc, simtisem o durere care trecu prin mine ca un fulger, aducandu-ma cu picioarele pe pamant si cu mintea in delimitari temporale paralele. In acelasi timp, un alt fulger trecu prin ea, dar unul placut, care te face sa nu mai ai stare si care iti comprima timpul intr-un punct. Un punct in care un “el” si o “ea” se intersecteaza.Un punct in care tu, ca si constiinta, devi doar o stare, o emotie, pana la stadiul de sentiment. Acela este timpul comprimat intr-o clipa…” Aceasta este relativitatea!”. Din cuvintele putine pe care le-am “consumat” in toata seara, gandisem cu voce tare o concluzie la care ajungem cu totii ,mai devreme sau mai tarziu (sau prea tarziu), atunci cand trebuie sa tragem linie:"Ce ironie este viata..." Fraza mi-a fost completata, insa eu nu admit alte completari, poate pentru ca ar fi picatura ce ar umple un pahar prea plin.

Oare la baza vietii sta o mare antiteza? Si cum sa nu fie viata ironica, cand vezi la colt de strada un cuplu ce se plimba fericit, tinandu-se de mana, iar altul, certandu-se cu lacrimi in ochi. Cand el isi alege o melodie pentru ea, iar la randul ei, ea o alege pentru un altul. Cand telefonul suna si unuia ii daruieste fericire si fluturi in stomac, pe cand altul suna, anuntand stari de angoasa si saturare existentiala si probabil perfect compatibila cu starea mea. Cand tu l-ai gasit, iar el asteapta sa fie gasit, dar nu priveste in jur… Cand sti ca nu meriti nimic si cu toate astea te amagesti si indraznesti sa speri… Lumea este mare si in acelasi timp mica, cu structuri repetitive de oameni mici, unici, chiar si atunci cand se modeleaza dupa sablonul celorlalti. Am ajuns la concluzia ca traim intr-o lume in care majoritatea oamenilor sunt desincronizati. Toti sunt asezati intr-un sir indian, privind la cel din fata, reusind sa-i vada numai umarul, spatele, uitandu-se la randul lui la urmatorul. Daca macar unul ar rupe randul, privind in urma la cel ce il priveste cu ardoare, atunci poate am rupe acest cerc vicios de oameni nefericiti, uniti doar prin singuratate. Daca s-ar intoarce macar unul sa priveasca doi ochi calzi, umeziti de sperante desarte, obositi sa priveasca un umar, oferit doar pentru a-si sterge lacrimile… Dar fiecare spera ca cel din fata lui se va intoarce…Si ramane doar un sir de oameni pustiiti, pe care sperantele ii macina pe dinauntru, sau, secatuiti de orice farama de demnitate, sunt manati a-si continua drumul doar din virtutea inertiei.

Mi-au inghetat sentimentele. Se incapataneaza sa ramana inclestate in mine, muscand din sufletul meu fisurat. Si cum sa-ti spun? Cum sa dau glas sentimentelor in cuvinte? Cum sa le materializez stiind ca astfel vor putea fi zdrobite de un singur, simplu cuvant de-al tau…? Sau ca din contra, in ciuda lui vor ramane agatate acolo, fara nicio plasa de salvare care sa recupereze ramasitele… Stiu ca nu sunt singura. Stiu ca poate mai exista o mie si una de povesti asemanatoare…Una am descoperit-o chiar astazi…Dar de ce trebuie sa fiu protagonista? De ce mi-am insusit acest rol cu brio…? Voi incerca sa invat sa tac. Sa uit sa vorbesc. Sa uit sa privesc. Voi fi un personaj fara replici, voi fi doar prietenul ce-ti sare in ajutor. Voi invata sa iubesc tacut si ma voi ruga sa nu-mi uit promisiunile. Ma voi ruga sa ajung sa te vad fericit. Daca la inceput a fost Cuvantul… la sfarsit ce va fi? Si daca nu va exista un inceput…ce se va alege de Cuvinte? Praf de sentimente si atat.

2010-09-19T23:21:00.001+03:00

[copy/paste dintr-o noapte de vara]

Povestea unui suflet

Te-as cere inapoi… insa n-ai fost niciodata al meu. Ai fost al tau si al nimanui altcuiva. Ai avut iluzia ca ai fost al tuturor celor care au indraznit sa intre in viata ta… De fapt, au fost doar chiriasi in sufletul tau, au platit cu sentimente pentru a le gazdui trupul si sufletul ostenit, odihnit in alte lacase mici si ostile, apoi au plecat ca si cum nu ar fi fost vreodata. Credeai ca este un schimb convenabil, un fel de afacere profitabila pentru tine, dar nu-ti dadeai seama ca erai de fapt in pierdere, ca-ti iroseai anii si incetul cu incetul ramaneai pustiit si lipsit de propriul lacas. Incetul cu incetul, isi croiau panze paianjenii de sticla, asunsi prin colturile sufletului tau. Iti ofereau transparenta, insa iti intunecau iremediabil camarutele inimii,se stingeau incetul cu incetul luminiile ce iti innobileaza sufletul si-l fac primitor, pana cand nu mai simteai cum sangele iti invadeaza cele doua atrii si cele doua ventricule. Dibuiai totul pe intuneric, ca un liliac captiv intr-un tunel fara iesire… O vreme nu ti-ai dat seama de propria-ti oribire. Alergai incolo si-ncoace si ai inceput sa simti imunitate la ura, alimentata insa cu ipocrizie, imunitate la iubire, alimentata cu perversitate, imunitate la invidie, dar si la aprecieri, alimentata cu preamarirea de sine. Deveneai propriul tau zeu. Ai ajuns sa fii imun chiar si la propria-ti constiinta, si se ciocneau acum in tine cele doua personalitati: vechiul tu si varianta (credeai tu) imbunatatita, precum doua antivirusuri ce se ciocnesc in actiunile lor salvatoare, dar devin inutile. Sistemul tau interior se autodistrugea cu fiecare pas pe care-l faceai, astfel incat implozia era iminenta... Nu-ti mai apartineai nici tie, pentru ca te-ai pierdut.

Tinerete fara tinerete si moarte fara de viata… Nu credeai sa-nveti a muri vreodata fara trup. Nu credeai in continuitatea vietii sufletesti. Credeai ca urmeaza un mare punct, dupa multele semne de intrebare. Te ingrijeai doar de trupul care iti oferea o indentitate in spatiul acesta palpabil, in timp ce sufletul tau imbatranea, putrezea undeva in interiorul tau si se chircea in locuri stramte, simtindu-l cel mai adesea ca pe o piatra incinsa, depusa pe inima jilava. Erai un tanar in floarea varstei, care adapostea insa un suflet batran, muribund, dar nu impovarat de incercarile vietii, nici macar ale experientelor, ci imbatranit de lipsa sevei creatoare, de amortirea sentimentelor si lepadarea lor precum frunzele uscate, lepadate de copaci toamna, fara a mai inmuguri in alte primaveri. La tine era vesnic acelasi anotimp. Te lepadai de tine si de esenta ta, construindu-ti un alt suflet, un… pseudosuflet, din cioburile ce nu-si mai regaseau intregul. Credeai ca lipiturile din noroi vor tine? Acestea se naruie la prima ploaie, la fiecare furtuna starnita in revolta, diluata in patima sangelui ce se revarsa in neputinta. Ti-ai dat seama de neputinta ta intr-un final. Ai inceput sa-i blestemi pe ei, invinuindu-i pentru decaderea ta. Dar pana si ei au plecat, i-ai alungat cand nu-si mai gaseau locul in camarutele pline de sange acid… devenisera prea stramte. Ai hotarat ca e nevoie de cineva pentru a-ti vindeca ranile si pentru a-ti recladi spiritul. Nici tu nu credeai in reusita. De fapt nu mai credeai in nimeni si nimic. Ai inceput sa bantui strazile, erai precum o umbra in asfintit, care se prelungeste peste dimensiunile reale ale originalului. Pana si chipul tau devenise desfigurat de framantari, de focul care ardea resturile interioare. Si-apoi… Ce s-a intamplat apoi? Ai gasit un alt suflet. De fapt te-a gasit el pe tine. Pentru tine ramane si astazi o minune acea intamplare. Nu ti-ai dat seama ca nimic nu e intamplator, ca nu exista de fapt intamplari… exista doar probabilitati mici, dar intotdeauna bine calculate de El. Te-a gasit un suflet care emana lumina si care putea recunoaste o umbra. Singurul suflet care isi dorea sa recladeasca o ruina pentru a ramane . Urma sa puna punct existentei tale, asa cum o stiai pana atunci. A pus punct unei toamne lungi. Ati facut transfuzii de sentimente si ti-a umplut golul mistuitor ce era pe punctul de a te absorbi cu totul in neant. Te-a ajutat sa inveti sa renasti pentru a putea pune virgule mai apoi… Ti-a luminat de fapt calea pe care trebuia sa o urmezi singur. Si a aparut atunci lumina de la capatul tunelului, in care ai fost prins orbeste candva…

Final mincinos. Toate povestile care se termina cu optimista formula “Au trait fericiti pana la adanci batraneti”, se numesc basme. Toate povestile in care personajele sfarsesc tragic, se numesc opere verosimile. Unde sa incadrez povestea ta? Ai vrea sa preiei vocea naratorului, sa o transformi intr-un vers trist, soptit in amurg. Ti-e teama de un final tragic, aproape la fel de mult cum ti-e teama de un final fericit. Nu arunca vina asupra naratorului! El doar aduna firul povestii tale pe care tu il desfaci cu fiecare miscare…

Astazi ploua cu suflete si ma gandeam ca odata am vrut sa cer ceva inapoi, ceva ce am crezut ca mi-a apartinut. Imi apartinea de fapt doar imaginea ta proiectata in sufletul confuz, in care tu aruncai cu cuvinte…cuvinte ce se lipeau, ce se sfarmau si se modelau dupa pasii tai. Dizolvam acum cuvintele in baltile de noroi, si-apoi… cladim povestea din cuvinte reciclate. Si totusi…te-as cere inapoi, insa tu ai schimbat naratorul… Nu exista finaluri fericite. Exista doar finaluri.

Nu maine...te rog, nu maine.

2010-09-12T23:08:00.003+03:00

Azi a fost DA, dar maine va fi cu siguranta NU. Voi scrie haotic tot ce-mi trece prin minte, pana voi gasi maine o cale sa le pun toate cap la cap, cu inceput, mijloc si final. Sau mai bine fara final... Sa spunem ca mai "lucram" la partea asta. Nu vreau sa stiu ce zi e maine, dar toata lumea se pripeste sa-mi aminteasca. Si imi amintesc cat de plina a fost vara asta si daca stau sa ma gandesc mai bine, nu pot sa spun exact in ce sens. Pe aici a batut vantul, a parut pustiu si trist, insa tocmai pentru ca nu a fost asa nu am scris. Au fost zeci de postari incepute. Cuvinte pe care le tastam litera cu litera si le stergeam din doua miscari. Nu am stiut. Nu am stiut cum sa exprim bine in cuvinte tot ce am simtit, asa ca mai bine am ingropat cuvintele in mine. Poate ca vara asta o sa fie una dintre punctele de referinta in alte vremuri. A fost plina cu de toate, "condimentata", cum zice ea. Au fost cantece, au fost bucurii, au fost prietenii. Lacrimi, cuvinte nerostite, beri si pahare arse, baloane de sapun umplute cu fum, trenuri si oameni noi.Oameni frumosi, oameni ciudati.Oameni ce au totul si oameni ce nu au nimic. Au fost ei. A fost el. Doar el nu stie ca a fost. Si poate nici nu va sti. Au fost poze. Poze si atat.Nu exista poze frumoase si poze urate, sunt doar amintiri surprinse intr-o secunda. Eu care ma temeam de schimbare. Eu care tanjeam dupa vremuri trecute... Am invatat sa privesc spre viitor cu mai multa curiozitate. Teama e tot acolo, si poate acum mai mult ca niciodata.
Voi scrie! Voi scrie despre vara asta... Chiar de ar fi sa innegresc tavanul cu cuvinte inmuiate in cerneala. 07992!

inaLand

2010-07-03T18:09:00.010+03:00

Acasa, de Pasti, am torturat un bob si o cantareata.

Titlu? n-are.

2010-07-01T16:22:00.006+03:00

Cel mai rau e atunci cand astepti ceva si iti dai seama ca ceea ce ai asteptat e mai rau decat ce era inainte. Macar 6 ore pe zi te scuteau de niste vorbe urate, si daca nu, macar veneau din partea unor straini. Prin jur au ramas tot mai putine persoane. De fapt aproape nimeni. Toti cei care contau cu adevarat au plecat, iar ceilalti care mai conteaza se ascund. Si eu ma ascund. Ma straduiesc sa fiu invizibila, si de fiecare data cand am impresia ca am reusit, ma trezeste un pahar cu apa rece. Si ramai undeva la mijloc, nici treaz, nici adormit. Macar de as putea sa-mi dorm vacanta cum zicea mielul. Mieii dorm mult, stii?
Culmea orgoliului: sa stai si sa-ti plangi de mila din cauza ca n-ai putut sa ceri nimic. Cere si ti se va da, nu? Tu n-ai cerut pentru ca ai impresia ca nu poti. Doar iti plangi de mila si iti tii telefonul pe silent. Asa vei fi si tu pentru o vreme: pe silent mode. De ce aveai impresia ca o sa fie altfel? Ai o imaginatie prea bogata. Iti imaginezi diverse schimbari, dar cand e vorba de tine, te legi de buna voie la maini si la ochi si preferi sa plangi. Astepti ca ceva sa te trezeasca si pana atunci nu poti sa faci nimic, de parca clapele te-ar apasa pe suflet sau te-ai incalci in coardele chitarii. Devii claustrofob in propriul tau univers pe care ti l-ai cladit cu rabdare. Incepi sa te contrazici si asta e cel mai grav. Wake up, wake up, wake up! Poate ca dupa ce te trezesti, vei sterge zilele ciobite din calendar. Vei folosi cumva si apa rece la ceva, dar tu nu sti sa intorci nimic in favoarea ta. Parca te imparti doar intre doua stari: de la alb, la negru si invers. Si daca facem o medie, rezulta o mare de gri. Fugi si cumpara-ti creioanele de creta! Blocul inca te asteapta... si-apoi e plin de foi albe.
Desteapta-te, romane! E cald, iar eu aberez. I miss bob.

Furtuni de vara in acorduri de chitara

2010-06-23T21:20:00.001+03:00

"Vara, chitara, tigara..."-Rosti el printre randuri de stropi ce ii racoreau fata in miez de noapte. Afara, liniste totala. Afara, bezna totala, intrerupta brusc de bricheta cu lanterna albastra.

Sprijinita de peretele casei, ea era cu gandul departe, la nopti ce aveau sa vina, si la zilele care nu aveau sa treaca...usor. Iar eu...pur si simplu traiam clipa. Picatura aceea care umpluse paharul de mult,, parca se evaporase in cateva zile, sau poate ca se distilase in furtunile din fiecare seara si in vinul alb, demi-sec. Ploaia spala tot. Iar muzica...vindeca. Vindeca si uneste oamenii. Eram toti trei incorporati in peisajul acela nocturn. Chitara neagra parca absorbise tot intunericul noptii. Era asezata in bratele lui, sprijinita intr-o mana uda, si se profila prin fumul de tigara, risipit in bucle transparente. Apoi, urma un drum cu umbre si urs(s)i, si aripi de fluturi. Trei indivizi care calcau prin balti si fredonau melodii pe strada pustie. "Pe strada trei ne-am dus, v-ati intors cu unul in minus". Restul, e tacere.
Restul saptamanii a trecut la fel de "melodios". Intalniri neasteptate in parc, si implinirea unor repetate invitatii: "Trebuie sa cantam!". Cantari prelunjite in noapte. Cantari in ploaie, cantari sub copaci si plete ude. Vise ude. Stele ude. Pat de flori in care adormi in miez de noapte si sti ca ziua urmatoare este inca acolo. Vacanta asta vreau sa fie diferita... Vreau sa stiu ca am profitat de cele trei luni intr-un mod util. Vreau sa desenez, sa cant si sa citesc mai mult. Vreau sa profit de tot timpul, care stiu ca mai incolo imi va fi ocupat cu altele...mai putin placute. Vreau sa incerc macar sa rezolv cateva variante de bac. Sa recapitulez matematica, ca sa nu se stearga complet tot ce am invatat in timpului anului, pentru ca la bac, ne va lovi din plin, oricat de “olimpica” am fost. Ne asteapta un viitor nesigur. Nici macar nu stiu cum se va desfasura acest examen. Oricum va trece, cu bune, cu rele. Nu stiu spre ce (sa) ma indrept. Stiu ca nu voi putea alege ceea ce-mi place. Nu voi putea alege Conservatorul sau Artele.Stiu doar ca va fi Cluj. Trebuie sa raman realista, asa cum am fost intotdeauna. De aceea voi pretui intotdeauna hobby-urile pe care le am. Doar asa voi putea urma o cale prin care sa-mi pot implini fericirea... Vreau sa scriu aceste cuvinte si sa le incrustez undeva in subconstientul meu ca pe o promisiune. Peste ani, as vrea sa stiu ca mi-am petrecut adolescenta frumos. Ca n-am uitat de vremurile apuse. Ca am ascultat vinilurile vechi ale mamei, acoperite de praf si de nostalgia unor timpuri care nu se vor mai intoarce niciodata... Doar in memoria lor, repetate pe un pick up vechi, mai “vechi” decat mine. Vreau sa-mi amintesc cu placere de serile din parc, de acordurile de chitara care dadeau intrecere cu ploaia, de degetele aspre, prea fragile pentru grif. De pianul cu Fa diez mut, care s-a “reparat” ca prin minune, de acele versuri si de acele partituri... Sa-mi amintesc de o vara, in care aveam 18 ani, si multe vise. Poate ca multe nu o sa mai aiba rost, doar ca pentru moment, stiu ca m-au vindecat. A trecut o saptamana si jumatate din vacanta. A inceput frumos si cu surprize placute. Vreau o vara pe care sa mi-o amintesc. Am doar 18 ani, si nici nu vreau sa am mai mult. Am toata fericirea in mine... Am nevoie doar de de un pamant roditor in care sa incolteasca si sa rodeasca, ca sa pot darui si celor din jur. Si mai am nevoie de voi...

Rabufniri.

2010-05-12T21:58:00.006+03:00

"Vreme trece...vreme vine". De ce cand zicem asta nu ne referim niciodata la niste vremuri urate, inlocuite de altele pline de fericire? M-am saturat sa ma plang ca nimic nu mai e cum era. Am doar 18 ani...Atunci cum va fi mai incolo? Hai sa vorbim despre prietenie. Sau hai sa nu vorbim. Mai bine sa vorbim despre oameni si despre natura lor schimbatoare. Sau hai sa vorbim despre cum om cu om nu se mai poate intelege, sau relationa pentru ca se simte in plus, sau in minus, sau superior, sau inferior. Despre cum comunicarea se rezuma la banalul "mess", iar imbratisarile se rezuma la ">:D<", iar ironia ti-o exprimi subtil printr-un smile stupid":)". Stiai ca in comunicare cuvintele au o importanta de 7%? Doar atat??? Doar atat! Atunci pune-ti in gand intrebarea "Ce se intampla cu restul de 93%?". Il exprimi in emoticoane? De unde stii ca omul din spatele monitorului moare de ras, sau moare incetul cu incetul? De unde stii cand are nevoie de o imbratisare, sau de un zambet sincer, de o mangaiere sau de o privire blanda? Hai sa ne traim viata aici daca oricum ai zeci de posibilitati de a te exprima.Aici nu exista nimic de care sa te temi.Nu exista sentimente pe care sa nu le poti controla. O sa-mi inchiriez un spatiu virtual pe care il voi cultiva cu zambete. Puteti sa le dati voi zeci de alte sensuri. Puteti sa le daruiti iubirii voastre, intalnite, evident, tot in spatiul virtual, cucerit cu ":X:X:X" si ":*:*" si ">:D<"! Sau puteti sa-l daruiti prietenilor, pe care vi i-ati facut discutand despre viata altora. Ce altceva uneste mai bine in ziua de azi decat o barfa buna, o betie sau un fum?
Poate o sa vorbim candva la iarna despre prietenie. Pana atunci, ea va sta congelata sub straturile de zapezi imaginare, acoperita de scrum, praf si viniluri ciobite. Sub promisiuni facute vara si uscate odata cu frunzele toamnei. Poate o sa vorbim despre vremurile trecute pe care nici nu am apucat sa le traim. Atunci cand oamenii erau altfel. Mi-as fi dorit sa ma nasc cu 20 de ani in urma...Deci, pana la urma nu ne-am nascut in timpul potrivit.
As fi vrut sa scriu mai mult.Dar oricum nu are niciun rost decat acela de a-mi citi frustrarile scrise negru pe alb. Cuvintele care nu se spun, nu se uita, dar cu siguranta se pierd...Oricum, au o importanta de doar 7%, nu? Mai vorbim iarna viitoare, sa nu le consumam prea rapid!

Ultima seară de aprilie...

2010-05-02T18:14:00.004+03:00

...întaia seară de amintiri.

Acesta este trupul Meu...Acesta este sangele Meu.

2010-04-03T21:23:00.003+03:00

Este frig...Cutremurul a zguduit pamantul plin de trupuri pacatoase. A zdrobit bolovanii grei asternuti peste existenta blestemata de perechea primordiala. Catapeteasma templului sta rupta-n doua deasupra unei religii rupte-n zeci de bucati, deasupra unei credinte care se micsoreaza, se surpa sub greutatea ce o apasa, se surpa deasupra unui Pamant care pare sa-si astepte sfarsitul, arzand in propriile iluzii, deziluzii, mizerii si binefaceri umane, credinte si ateism...
Ploua. Ploua cu lacrimi de soare. Ploua cu raze ce se revarsa peste efemeritatea lor...Un mormant de piatra se desface de crusta-i rigida, asemenea unui cocon urias, pietrificat. Se crapa de zori si se crapa in zori...Din crapaturile milenare se risipesc fluturi vii de Lumina. In urma ramane doar vesmantul alb de Om, lepadat pe treptele unei taceri supranaturale. Ei asteapta. Asteapta sa-Ti frangi iar trupul pentru ei. Asteapta sa-Ti reversi sangele Tau sfant pentru a le lepada lor pacatele. Si Tu vi de fiecare data...Si le induri aceeasi atitudine impertinenta, le induri batjocura, le induri loviturile de bici si cuiele care Ti le bat in lemnul rece. Le induri pana si nepasarea...Tu vi pentru noi toti, iar si iar. Ne astepti sa ne deschidem sufletul, care pare sa se imbolnaveasca treptat pe scara evolutiei. Iar noi nu mai avem timp pentru Tine, cand Tu insuti sprijini Clepsidra pe un fir de praf. Cautam adevarul in miciunile ce ne inconjoara zi de zi, cand Tu deti Adevarul absolut. Fugim o viata intreaga dupa iubiri amagitoare, cand tu ne daruiesti dragostea Ta vesnica si neconditionata. Muncim pentru a strange cat mai multe bogatii, nerealizand ca bogatiile cele mai pretioase le aflam in Imparatia Ta...Asteptam rasaritul...Lumina zilei de maine. Un maine ce nu inceteaza a ne accelera ritmul alert al vietii, pierzand esentialul. Si Lumina ne inconjoara, umpland golurile apasatoare dintre noi...Lumina suntem noi. Lumina e in noi, doar ca ochii nostri sunt obositi si orbi. Te cautam pe Tine, Doamne...Prin intunericul orbitor iti pipai cicatricile din palme, iti pipai coasta impunsa din care a curs sange si apa...Aud doar niste soapte blande ce invelesc o noua lege..."Acesta este trupul Meu...Acesta este sangele Meu."
Dumnezeu e in noi.

Hristos a inviat!

2010-02-22T19:35:00.009+02:00

Asternutul sta perfect intins si miroase a...alb. Se aude doar linistea cum bate in timpanul subtire al clipei. Ochii imi sar obositi de pe un ceas pe altul, masurand din priviri timpul. Stiu cine iese intotdeauna castigator in lupta cu somnul....dar si in lupta cu insomnia, in special in pragul asteniilor de primavara. Ma strecor in decorul mut ca sa devin un tot unitar cu nemiscarea. Ma asez pe-o parte, cu fata la perete si urmaresc desene abstracte.... inexistente. Ochii imi joaca din nou feste si mintea preia senzatii vizuale mincinoase. Sunt ganduri care se rastalmacesc prin patura de insomnie obositoare, obsedanta. Ceasul arata ora 3, ca de obicei. Ceasul in care demonii din mine se trezesc. Ora la care temerile mele deschid ochii si isi intind bratele sa ma incatuseze. Ora la care trecutul si viitorul se incheaga in anestezice cu efect invers. Inchid ochii sa-mi odihnesc retina cu intunericul fortat si...Brusc simt o mana calda cum imi trece peste bratul drept si ma cuprinde intr-o stransoare plina de intelesuri inexplicabile. Uimirea imi taie respiratia si singurul lucru pe care il mai aud este suflarea sacadata, dar calma pe care o simt in ceafa, atat de aproape. "Este sigur prea tarziu...Dar de ce-i asa devreme?".Nu ma voi intoarce. Stiu ca mai devreme sau mai tarziu vei disparea, dizolvandu-te ca cerneala in norii aposi de marte. Vei disparea vremelnic, inainte sa simt vreo frantura din ceea ce ar fi urmat. Imi vor ingheta mainile inainte sa mi le fi incalzit in palmele tale. Imi voi scrijeli durerile si dorul pe pereti, pana voi sfarma zidurile ce ma tin captiva. Si tot degeaba. Dincolo e vidul. Asa ca voi inchide din nou ochii, si voi tine visul strans sub gene. Ma strange usor in brate, in semn de aprobare.
-Acum, aici...visam?
-Da. Si ce este visul pana la urma? Este o traire, un amalgam de sentimente ce ne inunda membranele semiadormite ce despart barielele dintre real si ireal. Este singura lume in care poti sa evadezi. Unica ta scapare. Unica noastra modalitate de a trai. Deschide ochii si priveste-ti visul din exterior. Vei fi exact unde vrei. In clipa asta esti pe tavanul tivit cu panze de paianjen si-ti privesti buclele ce-ti mangaie fata scaldata in somn, in clipa urmatoare vei fi sub pat, cautand raspunsuri pierdute, aruncate si putrezite pe sub scanduri. Iti vei putea intinde mana sa-ti sari in ajutor. Imi vei putea intinde mana sa-mi sari in ajutor. Poti sa ne cuprinzi intr-o imbratisare mare...suficient de mare pentru amandoi.
-Imi place visul asta. Putem ramane aici?
-Dar aceasta-i realitatea. Maine dimineata te vei trezi intr-un vis bizar, in care te vei intalni cu aceeasi oameni. Acelasi vis pe care il ai in fiecare dimineata. Aceleasi fete obosite care-ti soptesc aceleasi adevaruri micinoase, sau diferite minciuni adevarate. Dar tu sa nu te intristezi, caci realitatea ta e aici. Cand te vei trezi din acest cosmar, voi fi aici. Ma asculti...? Voi fi aici.
Inca o clipa...Si ma intorc cu spatele la perete. Imi simt mainile reci. Intotdeauna fugi, inainte sa-mi dai ocazia sa-ti raspund. Imbratisez un gol in locul tau. Imbratisez un gol ce se umple cu faramituri temporale, si-apoi se sparge in mii de raze halucinante.Inca iti simt respiratia umeda in ceafa, iti simt prezenta ce domina. E realitatea mea visata... E visul tau cel real. Undeva la jumatatea drumurilor, ne vom intersecta existentele efemere. Am vrut sa-ti mai zic ceva... Buna dimineata. Bine ai revenit acolo, in lumea ta...
-Noapte buna, elf!

Zambet inghetat

2010-02-06T12:42:00.002+02:00

Aceleasi drumuri inghetate stau drept martori ai pasilor mei neobositi. Au trecut deja doua luni din noul an...imi pot imagina cum vor trece celelalte zece. De doi ani parca sunt martora a unor fapte invelite in aceeasi forma, plimbate de la o persoana la alta, trecute prin aceleasi vieti inguste...Structuri repetitive isi gasesc locul potrivit, la momentul nepotrivit, constituind realitati casante.Prea seci si prea triste. Simt ca Timpul trece pe langa mine si nu prin mine..Atatea schimbari intr-un timp atat de scurt...oameni ce-si pierd identitatile sau si le distrug incercand sa creeze ceva cu totul nou, ceva extravagant, doar pentru a fi altfel. Sau poate ma insel. Poate se apropie mai mult de ceea ce sunt cu adevarat. Si ce suntem pana la urma? O suma K de la 1 la n din totalitatea actiunilor noastre, a gandurilor, a viselor, a iluziilor noastre. Ne definim prin aceasta suma si prin imaginea reflectata in ceilalti, si totul se transforma intr-o inecuatie...Ma simt ca dupa o lunga calatorie pe Marte, iar intoarsa pe Terra nu mai reusesc sa recunosc pe nimeni.Dar am fost aici tot timpul! Lumea evolueaza, dar daca asta inseamna evolutia, atunci eu prefer sa raman la stadiul de celula...Nu-mi plac schimbarile, le-am pierdut sirul. Nu le cunosc originea si nici cauza, le simt doar efectul, sau mai bine zis impactul pe care il au asupra mea.
S-a facut tarziu. Ma plimb cu ochii in pamant, urmarind dalele de ciment si incep un joc pueril, incercand sa nu calc linia dintre ele "1,2,3..". Trupul incalzit de vinul dulce condimentat cu scortisoara, se raceste treptat cu fiecare pas lipit de asfaltul inghetat"4,5,6...". Imi dau seama ca am parte de un moment de luciditate pura, cum nu am avut de mult timp. Nici macar mecanismul de autoaparare nu-l mai pot pune in functiune. Nu mai pot sa-mi spun ca "nu poti fi un dezastru chiar la toate". Un lichid sarat incepe sa-mi incalzeasca fata. Ma opresc o clipa in loc si realizez ca strada este goala. Imi scot manusile de asasin profesionist, apoi ma razgandesc si mi le pun inapoi."Stii ceva? Plangi." As vrea sa ucid o parte din mine. As vrea sa amortesc pe jumatate si sa nu mai simt tot ceea ce se loveste de mine, sa nu mai simt toate cioburile realitatii sparte, care mi se infig rand pe rand in trup, in suflet..As vrea sa ucid sentimente. Cineva zicea ca ele nu mor niciodata, dar eu cred contrarul...doar ca revin o data si o data precum fantasmele, aduse prin trupurile amintirilor, scaldate in fiinta umana cea credula. Brusc imi vine in minte o vorba de duh :"Ai grija ce-ti doresti!".
Ma simt singura in bezna imensa, accentuata parca de lumina artificiala suspendata de corpurile inerte de beton...Ce hilar este totul. Tabloul imi pare o reprezentare perfecta a vietii. Privesc zapada neclintita asternuta peste linistea patrunzatoare...atat de ireala. Pasesc prin albetea ei, iar scartaitul discret imi trezeste amintiri placute din copilarie. La capatul strazii sunt...eu. Eu, puiul de om care se joaca in zapada, copilul care nu se temea de durere si care-si infrangea neputintele. Lacrimile mi-au inghetat pe obraji, facand locul altor mici firisoare incolore. Vreau sa incrustez o promisiune..Ma aplec si-mi amintesc cum ani in urma, acelasi trotuar era plin de desene in creta. Imi scot manusa de pe mana dreapta, si-ncep sa tremur nervos. Nu reusesc sa scriu decat ":)"..decat un zambet inghetat. Inima sta sa-mi sara din piept si am impresia ca bataile haotice rasuna cu ecou pe toata strada.Ma incearca un sentiment ciudat si ma simt pusa fata in fata cu o realitate paralela. La celalalt capat al strazii sunt eu. Eu, copilul-adult. Vreau sa ma intorc la originile prezentului meu. E multa ceata in jur si aer inghetat...Filtrez viata prin plamanii fragili si o dozez.Strop cu strop. Simt cum Timpul curge necontenit cu fiecare doza. Ma simt istovita, si stiu ca ma va ucide incetul cu incetul. Dar, la capatul strazii sunt eu. Eu, cea de care ma tem, dar pe care o cunosc, singurul meu sprijin. "Poti fi tot ceea ce vrei sa fii!"...dar mi-e teama ca voi ajunge exact ceea ce nu vreau, ca voi pieri ingropata in mediocritate. La capatul strazii sunt eu. Voi ajunge acolo si ma voi reintregii...Pornesc din nou la drum, schitand un zambet inghetat peste straturile de lacrimi uscate.

Ferestre

2009-12-28T21:33:00.002+02:00

[...]
Green Elf: am chef sa scriu!
Green Elf: de mult am chef sa scriu...
Ea: scrie!
Green Elf: ma roade chefu' de vreo sapt
Green Elf: da' n-am
Green Elf: unde.
Ea: :))
Ea: scrie
Ea: pe pereti
Green Elf: n-am pereti
Ea: pe tavan
Green Elf: i'm in the middle of nowhere
Ea: of
Green Elf: tavanul mi-s stelele.
Green Elf: o sa scriu pe stele
Green Elf: si o sa ramana vesnic
Green Elf: sau pana o sa cada..:))
Ea: scrie
Ea: pe carul mare
Ea: ca
Ea: n-ai boul
Ea: langa tine :))
Green Elf: o sa scriu pe carul mare
Green Elf: despre toti boii din lume
Green Elf: care au existat vreodata
Green Elf: =))
Ea: :))
Ea: vai
Ea: =)))
Ea: ce mi-o placut asta
Ea: !
Ea: si
Ea: despre
Ea: ce
Ea: o sa mai scri?
Green Elf: o sa mai scriu despre toate fetele care au gasit o poveste compatibila cu visele lor
Green Elf::)
Ea: si despre alea care nu se bucura
Ea: te rog :)
Green Elf: despre alea scriu intotdeauna
Ea: trebuie sa plec. a venit [...]
Green Elf:ok.
Green Elf: o sa scriu si despre vantul schimbarilor...
Green Elf: :)
Ea: care nu bate pe toata lumea
Ea: >:D<
Green Elf: >:D<

deci..voi scrie!:)

Zid

2009-12-06T18:24:00.001+02:00

Zid de fum,
Ciobit de scrum,
Alb, cenusiu,
Negru taciun.
Loveste clipa,
Frange aripa,
La capat de drum,
Desparte mii de lumi.

Sunet de tun,
Tunet de foc,
Focuri si scrum
Scrumuri pe rani...
Ranitii se-ntorc
Cu ochii in maini,
Manati de nebun,
Se-nvart pe loc.

Tarana geme de trupuri
neplanse,
Si ziduri
apasa
dureri nepatrunse
in plasa
de farmituri temporale.

Ramane doar pamant,
insamantat cu carne
Lumini invaluite-n fum,
Ceata amnezicului
tintuit in drum,
Ostasii idealurilor moarte,
Suflete muribunde,
prafuite cu otel,
incatusate-n nemurirea
efemerului.

1 Decembrie cu accente frantuzesti

2009-12-02T21:13:00.005+02:00

4 zile mini vacanta. 4 zile care au durat cat 4 ore. 4 zile in care n-am facut nimic util. 4 zile in care puteam sa invat la matematica si la romana pentru teze. Si acum poate sa-mi urle vocea constiintei in cap, caci ecoul se loveste de peretii cranieni fara prea mari rezultate.
Si decat sa ma gandesc la ce nu am facut, mai bine sa-mi amintesc totusi ce am facut. Cineva a incercuit 30 noiembrie in calendar (calendar cu zile pana la vacanta). Sau cel putin asa mi-a zis.O sa verific intr-o vizita urmatoare, dar sa-si tina cutia aia mare de jeleuri departe de mine. O sa tin si eu mailurile departe, ca sa nu mai facem carii de la atatea dulcegarii. Intr-un cuvant "Cara-te!".
Sa facem inventarul deci:
-Vineri=stat acasa, aceleasi lucruri pe care le fac mereu, treaba de stilist personal si TRUE BLOOD;
-Sambata=inceputa in forta, cantari, nervi, smiorcaieli de copil prost intr-o statie goala; fugit acasa, pregatiri in graba, promisiuni neincalcate; conturi reglate (partial), treaba de stilist care a dat rateuri (mai are si stilistul viata personala, ce sa-i faci...); majorat. implorari pe "Nothing else matters"-sunt de neinduplecat. dans. "Hotel Cismigiu" urlat.dans.dans. priviri rautacioase-["azi sunt imuna!"].dans.dureri de cap.18!.rockareala.dureri de gat.dureri de talpi si dorinte [in]calcate. teama.sfarsituri.pana de curent;povesti prelungite in noapte, rasete soptite, diaree verbala nocturna, tras pe stanga.
-Duminica= trezire matinala; graba; Black Obsession! :]] fum.pianist. aere de vedete. jobu' de stilist [din nou]. blazare. "Lonely no more" si "It's my life"-din nou.(i-a pasat cuiva?).boBul:). concurs pt fetite si fite. Manea dedicata lui Geoana.in judetul Marijuana. umor de bun gust, luduseni de prost simt.pianist.glume expirate; si asa ajungem la partea amuzanta..:]] Au fost odata 3 copile care au vrut sa scape de B.O. si au fugit la microbuz. Dar ia-l de unde nu-i. Subsemnata era pe toace. Pe strada o ceata deasa pe care puteai sa o tai cu cutitul si de parcurs vreo 2 km=> schimb de botine:]] Bobul era tare amuzant. Se apropia de performantele unui baiat ce incearca sa alerge pe toace.Rasete, rasete si picioare inghetate, si cate un tir holbat..si in sfarsit "oras", unde am stationat pt a-mi lua povara inapoi in picioare. Picioarele au mers singure, fara mine -dat fiind ca nu le mai simteam-picioarelor le era foame. Foame de pizza, si asta-i grava! De pizza americana cu porumb fiert! Ca prin mimune am gasit locuri desi era sambata seara. Ca prin minune un mos beat de la masa alaturata ne-a platit bauturile. Am tras concluzia ca se uitase la prea multe filme americanesti deoarece incerca sa ne agate cu replici in engleza, repetand "Gou on", "Sharap!" si "Ieah". Nereusind a incercat si in ungureste, dar paradox, noi nu vorbim aceasta limba si nici nu o intelegem. Ghinion!
Si toate iesirile se sfarsesc in acelasi fel, in aceeasi statie. Eu ma jucam cu aburii si faceam glume aburite si aiurite. Si ele radeau. Apoi au oprit ei. Noi ne-am sfatuit si am plecat din nou la B.O.:]] Si pe urma am regretat. Si pe urma urmei nu am regretat, pana la urma. Totul e vorba despre urme aici! si despre urmari...
Dans.Dans.Dans. Emotii. Uitare. Uneori e bine sa uiti si sa te amesteci in multime. Dar doar un pic...Nu ne permitem multe in viata, nu-i asa? Invarteli pe sus, invarteli aproape pe jos. Aproape! Relatii pe zile. "Azi nu am!". Si momentul acela al Cenusaresei, cand bate ceasul 12, respectiv 1, acel moment inoportun. Ea si-a pierdut pantofiorul de sticla. Eu nu mi-am pierdut botina, m-am pierdut pe mine, si m-am gasit singura, fara ajutorul vreunui print [care oricum nu exista!]. Si daca asta ar fi inca o varianta a unei "Cenusarese moderne", Bobul ar fi zana mea, care imi trimite mesaje de alint pana spre 2, pana ma pierd prin asternuturi si prin vise imbibate cu alcool si fum.
-Urmatoarele zile s-au scurs in oboseala zilelor trecute. Deapanari de amintiri si confesiuni din noptile de vara. Si jeleuri de lubenita si M&M's stantate cu plumb. Si acelasi drum inghetat al copilariei, pe care il pot parcurge cu ochii inchisi...Si eu visez si ma pierd in ceata compacta ce-mi sterge pasii de sub ochi si-mi picura dureri lichide pe sub gene...
-1 Decembrie. ta-na-na! Nu o sa scriu despre patriotismul meu. Poate alta data. Dar o sa mentionez cat de mult imi plac paradele militaresti! Cand o sa asist la una live? O sa precizez ca ne-am pus tricolorul deasupra geamului. Si eu chiar sunt patrioata, desi patriotismul nu mai este considerat o calitate.
Seara s-au aprins luminile pe Champs-Eliysees de Ludus. Si am jucat Hora Unirii pe mijlocul drumului. Am asteptat o ora pana au adus artificiile din China. Iar eu am facut o demonstratie de miscari cu arma [arma fiind un caiet de matematica imprumutat], si am avut din nou diaree verbala, care a mai animat cat de cat atmosfera.3, 2, 1, 0. Bum! La multi ani, Romania! Fereste-te de presedinti, ca de dusmani nu mai poate fi vorba! Luminile s-au aprins si ele [da, la reflexiv!] si ma simteam ca in Paris, incadrandu-ma si eu in peisaj cu bereta mea de frantuzoaica.

Concluzii: Eu nu voi fi niciodata frumoasa, voi fi doar padurea adormita. Nu voi fi niciodata piesa de rezistenta, ci doar piesa de umplutura. Voi fi Fa-ul diez mut, de la orga mea, si LA-ul care nu cuvanta de la pianina.Nu voi fi niciodata cea mai buna prietena, voi fi doar stilistul personal. Nu voi fi niciodata un nor intr-o zi insorita, ci doar ceata compacta din jurul lor. Nu sunt tablou, sunt doar o schita in carbune. Nu voi fi niciodata ceea ce nu sunt, dar deocamdata nu pot fi nici ceea ce sunt. Sunt padurea cu ochi de luna plina, sunt clapa neagra pe care pianistul o crede muta, sunt ceata pe care o vezi in fata ta, dar nu o poti ajunge, sunt romanca cu tinuta de frantuzoaica,dar careia nu-i place franceza, sunt o schita in carbune nefinalizata..Dar inca mai am vise... Si asta spune totul!

In brate reci

2009-10-22T21:23:00.000+03:00

Vremea s-a razvratit de o saptamana si cateva zile. Acel octombrie pe care il iubeam, ingaduia luminii stropi de caldura timizi, cernuti prin norii sai fantomatici. Iti permitea sa-i admiri culorile si fragilitatea, ramificatiile stravezii ale frunzelor muribunde, sa-i asculti freamatul, sa te asculti pe tine...Acelasi octombrie ma descoperea sub noi infatisari ale sufletului, si ma priveam prin el ca intr-o oglinda opaca. Imi creea portretul in care aceleasi trasaturi se conturau sub ochii mei, tot mai clare si tot mai adanci, redandu-mi forma prin noi dimensiuni si perspective. Imi lasa intotdeauna cateva clipe in plus, pe care le strangeam in palmele calde, adormind in panza lor tesuta din amintiri...dulce somn.
Acum mi-e sufletul prins intr-o cadere in vid, impulsionata de ploile tale si de furtunile mele...Nu-mi mai oferi nici un ragaz in drumul tau, iar imaginile se preling usor si se dizolva in baltile pline cu noroi. Trecatorilor pare sa nu le ajunga niciodata timpul. Sunt fugariti de raceala insotita de ploi marunte si dese. Paltoanele flutura sub umbrele luate drept scut impotriva averselor tale de furie si protest. Imi ridic gulerul si mi-as dori sa intru cu totul in palton. Pielea fetei mi-e biciuita de aerul inghetat, care aduce a decembrie. Imi umezesc buzele ranite de sarutul tau aspru, in timp ce firisoare de sange isi fac loc printre crapaturile pielii subtiri ce le acopera. Si ma intreb oare: unde esti?...Unde sunt?
Stiu ca acolo, unde toate umbrele se alungesc si se imbratiseaza sub lumina apocaliptica a asfintitului, singuratatile noastre se intalnesc (undeva la marginea universului). Stiu ca ei nu te vor.Nu ma vor nici pe mine. Suntem elemente atipice din sabloanele lor, ce evadeaza spre orizonturi indepartate presarate cu teama incertitudinii.
Ai surpat podurile ce se intindeau intre amintiri si realitate, taramuri situate la limite superioare si inferioare ale constientului meu rupt in doua... Am ramas prinsa intr-o lume a mortilor vii, ratacind printre suflete straine...Intinde-ti bratele reci spre mine si cuprinde-mi trupul...si-acopera-mi singuratatea. Iti simt suflarea inghetata ce apasa pe trupul meu tremurand si-mi simt inima sprijinita in mainile tale ude.
De ce te-ai pripit? de ce?! Pentru ca ei nu au timp sa observe frumusetea, nu au timp sa se opreasca o clipa-n loc si sa te-mbratiseze, pentru ca ei nu au timp niciodata sa se cunoasca pe sine, nu au timp nici macar sa priveasca fericirea ce se afla sub ochii lor inexpresivi si orbi.
Imi raman doar bratele tale reci, ce ma cuprind intr-o stransoare lunga...Nimeni nu ne aude tipatul mut...Ei vad doar proteste...inutile proteste.

Scrisoarea soldatului adolescent

2009-10-05T21:22:00.005+03:00

Stii, micuto, asa e adolescenţa. Pe cand crezi ca ai scapat de probleme, apar altele si mereu aceleasi...Lacrimile care iti curg fara motiv, de fapt ascund intotdeauna prea multe framantari si detalii minore, dar prea semnificative. Şi tu stai si aştepţi. Astepti un epilog inaintea inceputului. Inceputul e numai al tau si este semnalat de bataile ritmice si apasate ale inimii. Nu stii daca dicolo de povestea ta, exista una compatibila. Si te simti in mijlocul unei operatii pe cord deschis, si nimeni nu este acolo sa te anestezieze, pentru ca tu esti imuna la toate si stii ca o singura persoana te poate opera cu succes, cel putin asa simti acum. Un gest, o privire, lasa urme in sufletul tau transparent ca cerul de octombrie, si aduc sau indeparteaza ceata ce iti acopera durerea. Ma cauti cu privirea langa scena improvizata, dar eu nu pot sa-ti aduc alinari. Am privirea obosita si trista, prea pueril de trista pentru cei din jurul meu care rad si-mi zic 'Prostuto!'. Ma imbratisezi cat pentru toate supararile noastre si evadez in stransoarea ta, iar pana sa ne dam seama, ne patam reciproc vesmintele de lacrimi, in mijlocul multimii..."Hai sa mergem in parc!". Evadam amandoua pentru ca nu suntem in ton cu bucuria lor si nici cu muzica lor. "Tu de ce plangi?". Dar eu stiu. Ochii tai albastrii nu pot ascunde nimic. Ochii mei au plans aceleasi lacrimi si ma simt prinsa in pielea ta. Incepem sa zambim, cu zambete acoperite de sare, inmuiate in amintiri. E greu sa explici altora, dar e si mai greu sa iti explici tie. Asa ca, cel mai simplu este sa pastrezi pentru tine, iar celorlalti sa le oferi motive satisfacatoare. "I'm yours", si amandoua ne apucam de fredonat. Ascunde-te de multime, micuto, ei vor gasi intotdeauna explicatiile lor banale. Nu te teme sa simti durerea, pentru ca asta ne face mai umani si mai puternci. Nu cauta sfarsituri inainte de a afla daca exista un inceput. Nu te amagi singura. Iti spune asta un soldat adolescent care a lasat armele jos. Acum privesc razboiul altora si ma gandesc ca a fost intelept sa ma retrag din jocul asta. Visez la aliatii mei care inca se odihnesc de o partea si de alta a drumului, acel drum trasat cu linie alba. Uneori cel mai intelept e sa astepti, dar alteori nu trebuie sa scapi nicio sansa, pentru ca viata e prea scurta, chiar daca acum avem impresia ca intreaga lume e a noastra. Si unde ne gasim prinse? Intre asteptari si clipe care trec prea repede pe langa noi si prin noi...Viata e o ecuatie in care necunoscuta o aflii in functie de aceste doua valori, si pentru nici unul dintre noi nu este identica. Eu nu stiu spre ce ma indrept. Eu sunt doar un soldat care ar vrea sa le spuna "adio" armelor. Eu nu pot sa-ti ofer decat imbratisari si propriile amintiri drept invataturi... Nu lasa armele sa te impiedice sa traiesti, sa simti, dar nu le lasa niciodata prea departe. Poate candva vei avea nevoie sa te salvezi...

Cu drag,
soldatul elf

Da, poate e un cliseu...

2009-09-15T21:49:00.000+03:00

Da, poate e un cliseu sa asculti ploaia. Sa asculti cum mii si milioane de picuri lovesc tarana uscata. Musca din pamantul cald si acoperit pe alocuri de frunze, si se bucura de lutul dornic...nerabdator ca si mine. Si eu stau aici in fotoliul meu cald, in contrast cu racoarea stropilor de ploaie, si imi trece prin minte ca ar fi avantajos schimbul. Care schimb? Mi-as da caldura trupeasca sa ies si sa ma asez sub stratul de ploaie, si mi-as simti sufletul mai cald decat aici. Mi-as lasa trupul invaluit in lacrimile cerului si s-ar contopii cu ale mele... si stiu ca acolo as varsa si dorul si fericirea si tristetea...si mi-as plange somnul. Si m-as plange pe mine, si v-as plange pe voi si pe ei. As putea sa imbratisez pamantul, dar in viata nu iti este permis sa faci lucruri nebunesti. Oare cati oameni nu se simt cuprinsi de aceleasi ganduri ca si mine? Si cati nu tipa in sinea lor, cati nu evadeaza sa alerge in ploaie, cati nu isi lasa sufletul sa danseze pe ritmul ei? Dar raman in asternuturile lor calde, presarati cu o multumire aparenta...in aceleasi case mici, cu aceleasi nevoi sufletesti,cu aceleasi tipete mute care se ineaca in ploi...Si acum ma simt doar un atom prins in infinitul universului. Si stiu ca sunt acolo chiar daca nu-i cunosc forma si culoarea, ma simt asemenea celorlalti atomi...sunt prinsa in reactii in lant...

Jurnalul unui adolescent acrofob

2009-09-01T20:05:00.004+03:00

"As vrea sa scriu ceva frumos..." Dar din pacate nu pot. Mai stii toate noptiile acelea in care nu stiam ce sa fac? in care ma simteam constransa...? Eu mai tin minte. Triste vremuri. Credeam ca erau la fel si pentru tine. Paradoxal, poate chiar erau. Minute, ore, zile...poate saptamani si toate diluate in clipe negre ca cerneala. Erau nopti in care auzeam doar ceasul cum ticaie. Inima mea batea sa tina ritmul. Clipele alea treceau greu. Inima nu putea filtra tristetea si sangele vascos si negru ca timpul, care curgea cu atata greutate in trupul meu. Parca statatea in loc intentionat, asteptand sa putrezeasca in mine sentimentele moarte. Tu probabil nu mai stii de toate acestea. Nici nu ai stiut vreodata. Iti place sa suferi doar de dragul de a suferi...de amorul povestii... cand de fapt toate ti le faci cu mana ta! Esti incapabil sa iubesti, esti nedemn de a sustine ca iubesti. Cand iubesti, nu faci anumite lucruri, plus ca mai exista ceva atat de important numit... demnitate. Tii la ea? ...se pare ca nici nu o ai. Iti pare rau, ti-e dor, iti pui intrebari de ce ti se intampla toate tie... Esti singurul vinovat. Atragi necazurile pentru ca e mai usor sa te lasi dus de valdecat sa inoti contra lui si sa incerci sa te agati de orice te-ar putea scoate la liman. Te complaci in starea de adolescent suferind si ignorat de ceilalti. Ghinionist...ce fatalitate! Ghinon in dragoste, la bani, la prieteni...e usor sa pui totul pe seama destinului... suna ca versurile patetice ale vreunei manele.

Mie nu mi se pare ca dragostea ar fi epicentrul adolescentei. Ceea ce ne zguduie toata firea...Putini sunt capabili sa o simta cu adevarat...Dar pe majoritatea adolescentilor ii auzi aruncand un “te iubesc” la tot pasul, fiecarei persoane pe care o considera la momentul respectiv speciala, apoi o arunca la gunoi. In lista de yahoo vezi la toate avatarele cupluri, statusuri cu dedicatii de amor si ma trezesc zambind. Apoi ziua urmatoare, aceleasi persoane au acelasi status...doar persoana s-a schimbat! Atunci ma trezesc razand serios. Si cum sa nu se banalizeze acest cuvant cu o semnificatie atat de pura..?! De aceea nici nu l-am rostit cuiva, in afara de prieteni sau familie...Nu neg. Poate tanjesc dupa cineva. Cineva la fel ca si mine sau care sa ma inteleaga macar. Desi e greu sa te bagi in pielea altora. Unii au o viziune atat de stramta incat te poti sufoca. Si iata ca desi nu consider indragosteala epicentrul adolescentei mele, m-am trezit prinsa in cutremure de cateva ori. Si stii ce m-a miscat cel mai mult? Nu au fost acele stari de beatitudine, visare si toate cele... Am fost miscata in sensul negativ...Am fost surprinsa de cum sunt oamenii... atat de slabi, influentabili si schimbatori. Si atunci ma intreb, de ce fug majoritatea adolescentilor dupa dragoste? Cand de fapt ar trebui sa fuga in cautarea sinelui... sa-si dezvolte personalitatea. Dragostea are timp. Nu are varsta...Poate trece o viata si nu te indragostesti...poate te indragostesti la 50 de ani. Dar perioada aceasta e atat de importanta in dezvoltarea noastra ca oameni si este irosita de atatia...pentru clipe efemere, pentru persoane cu care, in majoritatea cazurilor, nu te mai intalnesti niciodata. Si te trezesti ca ti-ai irosit adolescenta pe nimicuri. Ca nu stii cine esti, cine vrei sa fii si nici unde vrei sa ajungi...

Asa ca tu ramai pentru mine undeva sub nivelul marii...adanc scufundat intr-o mare de nepasare. Nu conteaza cand aflii, conteaza cum aflii...conteaza faptele, care spun totul la urma urmei. Nu mai conteaza ce n-ai facut, caci ceea ce ai facut e mult mai rau. E josnic. Nu te mai compatimesc, caci acum sunt convinsa ca tot raul ti-l atragi singur. Sunt un copil capabil si dornic de iubire, dar intr-atat de matur incat sa-mi dau seama ca nu e momentul potrivit sa o astept. Nu aici, nu acum. Si in fond, e mai bine sa fii precaut si sa ramai uimit de unde poate rasari. Sunt un adolescent ce vede momentan viata in gri. Mult prea realist probabil. Un adolescent ce se simte diferit, dar poate pe care tocmai asta il face asemeni celorlalti. Nu inseamna ca daca vad totul in gri nu exista culori. Le absorb in constiinta mea rupta in doua si poate candva vor inunda sa-mi limpezeasca ochii...

...

2009-08-06T01:32:00.003+03:00

As vrea sa dau drumul sentimentelor. Ar cadea peste mine, peste ceilalti...poate nu toti le doresc. Se lovesc de scuturi invizibile si se intorc inapoi in mine, cel putin partial.
As vrea ca unele lucruri sa fie mai simple. As vrea ca noaptea sa fie zi, si ziua sa fie noapte. As vrea sa pot filozofa diurn, dar ma incurc in soapte.
As vrea sa arunc pe geam cu toate, sa le ingrop in pamant si sa rasara altele mai putin incurcate,
dar cine sunt eu sa modelez natura lor?
Si curg acum. Nu le pot opri...hraniti-va cu ele. Va rog, nu le aruncati...va rog, nu le schimbati. Au curs si au o parte din mine. Sunt deasupra cuvintelor, caci ele nu sunt prea incapatoare..
As vrea sa raman si as vrea sa plec. As vrea sa ard si as vrea sa ma inec...as vrea sa tin in maini trecutul, sa il sarut si sa-l asez pe altar in fata prezentului.
O sa raman si o sa plec. Voi fi in doua locuri prezenta. Cand sentimente vor cadea, cuvinte le vor prinde si cu toata greutatea lor, le va duce intr-un loc sigur. Asa voi fi in doua locuri deodata. Aici si acolo. Pentru mine si pentru ei.

#La multi ani, Ucenic!

Vâltoarea păcatelor

2009-08-01T03:08:00.002+03:00

Dintotdeauna mi-am dorit să pot să cant

Un vechi descântesc deasupra unui râu.

Să-i plâng cuvinte mute şi muzică să-i cern

Şi pacea printre ape şi pietre s-o aştern.

Şi-apoi s-aud răspunsuri cu aceeaşi rezonanţă

Şi setea să-mi adape cu limpezimea sacră,

Să-mi spele sufletul lovit de ignoranţă,

Să-mi şteargă orice urmă de regret.

Dar azi nu pot, căci s-a întors clepsidra

(Sau poate era întoarsă de demult...)

Iar firul de nisip se scurge-n apă.

E prea târziu, azi e prea tulbure

Şi s-ar putea să-mi văd pieirea.

Acum, aici e viaţă şi moarte deopotrivă,

Lumină şi întuneric în crăpăturile de fum,

Oameni ce sunt pierduţi în val

Si înecaţi şi surzi

Şi cei ce şi-au lovit ochii de pietre...

Îngeri si demoni bat din aripi pe deasupra,

Privesc vâltoarea mizeriei şi le ascultă durerea,

Cum om pe om se îneacă, să îşi salveze viaţa.

Şi îngeri plâng şi demoni ţipă crud.

Astăzi nu pot să cânt străvechiul vers,

Căci glasul mi-a secat şi muzica s-a scurs

În gemete şi rugi, blesteme şi dureri.

Ce ochiul a privit, sufletul nu poate să mai şteargă...

Şi chiar de-ar curge lacrimi, să-mi picure pe răni,

Cu sarea sa-mi patrunda pâna-n carne,

Iar râul de-ar stropi cu apa

sa venin

Sau chiar de-ar fi să se reverse mare,

Voi fi capătul viu al focului arzănd,

Voi fi bucla de foc, prinsă în joc de vânt,

Iar trupul va pieri ca propriul rug,

Atunci când voi primi scântei,

Să mă înalţ prin flăcări.

8. Aprilie 2009 Timp 21:52.

De-a "v-ati ascunselea" cu soarele

2009-07-31T02:19:00.004+03:00

Ora de somn: 3. Soarele a rasarit deja. Arunca bucati de lumina in camera si umbre timide le insotesc. Au inceput sa cante iar pasarile acelea...si canta atat de frumos incat imi alunga tot somnul...iar in cele din urma gandurile mi se risipesc in ceata densa a visului. Cativa neuroni au adormit desprinsi si creeaza "legaturi bolnavicioase" intre ei, iar eu ma aleg din nou cu vise stranii. Amuzant de stranii, daca am ajuns sa visez ca sunt un batran de 60 de ani care fuge de politie si vorbeste cu accent moldovenesc ca sa-si intareasca acoperirea.Amuzant, nu?[=))]

Desteptarea: 10:30. Pregatiri in graba. Ne-am propus ca astazi sa mergem mai repede la plaja aceea care am descoperit-o cu trei zile in urma. E chiar dragut acolo. Nisip, iarba.Gastele lui Nills, rate, lebede. Ai de unde alege.[Sa nu alegi lebede , ca au sa te atace!!] Apa nu e prea calda, dar e buna si asa..Eu nu sunt vikinga si poate din cauza asta ma plang, dar micutii blonzi intra fara probleme in apa. Cand am ajuns in sfarsit, era un vant chiar rece. Prea rece pentru mine si pentru imbracamintea mea. Dar cum spuneam, copiii faceau baie fara probleme. Totusi, noi nu ne-am incumetat. Dupa o ora de infrigurare, am luat metroul si am mers in centrul Stockholmului. Ne-am asezat pe niste scari, alaturi de alti si alti oameni. M-am pus pe citit. Apoi, pe cand era partea mai interesanta, a iesit soarele si ne-am hotarat sa ne intoarcem. Inca vreo ora cu metroul...citit, citit...Cand am ajuns, soarele era inca pe cer."Punem pariu ca pe cand ne asezam, intra soarele in nori?". Asa a si fost...nu a trecut mult si un nor mare ne-a acoperit mult cautatul soare [:))]. Am mai stat vreo ora. Soarele se arata si se ascundea ca un copil. Apoi am hotarat sa plecam... in cazul in care soarele se ascundea de noi, macar sa se bucure altii. Inca o jumatate de ora pe metrou. Iar citit. In sfarsit, statia noastra. Iti vine sa crezi ca poti fii obosit de la stat? Mi-am inceput pe drumul spre "casa" jocul prostesc din copilarie. Sa pasesc numai in interiorul dalelor si sa nu calc marginea. Observ frunze de tei cazute, ingalbenite...A venit toamna? Atunci, "acopera-mi inima cu ceva..".Ce contrast! frunze cazute si visine abia coapte...si ce bune sunt! la noi, s-au dus de mult...Ce ciudat. Imi place! Gandurile imi fug printre dale, le scap in crapaturi. O parte, s-au asternut pe frunze, o parte au ramas printre filele cartii, o parte pe plaja, printre firele de nisip sau altele, pe chipuri straine...si multe au fost batute de vant. Au ajuns in locuri necunoscute. Si toate curg in vartejul mintii.

Home:16 oo...sweet home. Mi-am sters oboseala de pe trup... apoi zanganeala, discutii pe YM...Am luat cina si ne-am imbracat sa plecam in oras.

Cinema:21 oo. Rulau parca 8 filme deodata (din cate am inteles). Noi am mers la "Public enemies". Cam multe impuscaturi pentru mine, dar a fost ok. Imi place Jhonny Deep.

Back home: 24 oo. Discutii pe tema filmului. Ne-au facut tara de rusine [:))]. In film, o romanca l-a tradat pe erou (care era jefuitor de banci). Apoi cateva discutii virtuale, dar cu oameni reali. Suna ciudat,dar sunt si oameni ireali, aceia care traiesc numai in lumea virtuala. In fine, nu am chef sa scriu despre asta acum...

Ora de somn: 2:24...Am stins luminile, dar somnul mi-a sarit din nou...aici in curand rasare soarele si incep sa cante pasarile. O sa stau o vreme treaza, sa le ascult, apoi am sa visez din nou aberatii.

A venit toamna?! Atunci, acopera-mi inima cu ceva...doar, sa ma anunti dinainte!

Zbor Etern

2009-07-24T00:31:00.007+03:00

Adie vantul...si ganduri se imprastie in mii de lacase.

Isi cauta pacea mereu ascunsa printre pietre...

Fir de lumina tesut din nimic se strecoara printre crapaturi.s-au rupt lacate inchise de demult....

... si cioburi metalice tipa.

Omul e doar un suflet inchis in cutie de lut...si sufletul meu plange.

Lacrimi sa curga, sa inmoaie pamantul, sa curga amarul, sa curga lutul topit

cand soarele paleste-n amurg si sufletul se scurge in departari albastre.

Viseaza inaltimi apoi coboara-n mare, isi scalda ochiul obosit de lacrimi,

isi spala pacatele si pulberea de foc din aripi...

... azi prefera sa se inece decat sa arda.

Si ce te impiedica sa zbori? pamantul?

Si ce te prinde-n inclestare..? trupul...teama?

Dar sufletul ti-e captusit cu aripi si mintea e desprinsa in ganduri...

... aluneca-n viteza mai repede decat lumina...

Desprinde-ti sufletul de pe oase...desprinde-ti teama din carne...!

Aripi interioare te vor ridica de la pamant cu tot cu radacini...

...pana cand El ti le va taia din mers, va rupe radacinile carnale

in care mereu te impiedici, si care le blestemi, si care le adori...

...vei fi liber atunci sa cunosti Zborul Etern...te mai temi?